Dragi colegi,
Avem plăcerea să vă invităm la cea de-a 20-a ediție a programului Dentistry and Wine – întâlniri informale ale comunității de stomatologi.
La a 20-a ediție a evenimentului, invitatul special, doamna Dr. Anca Vereanu, ne va povesti în cadrul prezentării sale – “Dinți ficși într-o zi”- între mit și realitate – despre situațiile în care putem apela sau nu putem apela la conceptul de all-on-6 și all-on-4. Din ce în ce mai promovate și dorite de pacient, aceste tehnici implică și riscuri și complicații, având limitări de implementare.
Doamna Dr. Vereanu, doctor în științe medicale și medic specialist chirurgie dento-alveolară, are o experiență vastă în domeniul implantologiei și reabilitărilor orale. Fiind o persoană deschisă și apropiată de comunitatea de tineri medici stomatologi, doamna Dr. ne va clarifica nelămuririle pe care le avem din sfera subiectelor abordate.
La fiecare întâlnire avem onoarea să primim un speaker drept invitat special, care abordează subiecte atât din sfera stomatologiei directe (endodonție, parodontologie, ortodonție, estetică, implantologie etc), dar și din domenii conexe (psihologie, marketing, recrutare, vânzări etc).
Ulterior prezentării și sesiunii de întrebări și răspunsuri, rămânem în continuare pentru povești, dezbateri, voie bună și, nu în ultimul rând, un vin bun.
Când?
Pe 5 decembrie, începând cu ora 18:30.
Unde?
Mindspace Pipera (Globalworth Campus A, Bulevardul Dimitrie Pompeiu 4-6, etajul 6)
Cât costă?
Prima participare la un eveniment Dentistry and Wine este gratuită. Ulterior, taxa de acces la eveniment este de 70 lei, însă membrii OTMD au acces gratuit. De asemenea, locurile sunt limitate, iar membrii OTMD au prioritate.
Pentru a va înregistra precum membru, accesați:
Dorim să mulțumim în mod special Haleon, EMS, și Blancone pentru sprijinul oferit în organizarea proiectelor noastre.
Partenerii care sunt alături de tinerii medici dentiști constant prin OTMD sunt: Straumann, Dentotal, Clear Correct, Philips
Vă mulțumim pentru atenție și vă dorim o zi frumoasă în continuare!
Cu considerație și simpatie,
Echipa OTMD
Orientare. Dezvoltare. Networking.
Viitorul suntem noi! Impreuna!
Dacă nu funcționează formularul, vă rugăm să ne trimiteți pe Instagram în privat un mesaj cu toate detaliile cerute în formular și vă vom trece noi pe lista de înscriși. Mulțumim de înțelegere!